Rinoseptoplastia functionala reprezinta modelarea chirurgicala osteo-cartilaginoasa a septului si piramidei nazale in acelasi timp operator.

Deformarile exterioare ale piramidei nazale si cele interioare septale au repercusiuni importante asupra respiratiei nazale ceea ce duce la un sindrom de insuficienta respiratorie cronica cu consecintele binecunoscute:

  • lipsa oxigenarii craniene
  • dezvoltare insuficienta
  • intarziere in crestere
  • scaderea poftei de mancare
  • insomnie nocturna si somnolenta diurna
  • scaderea atentiei si concentrarii
  • respiratie bucala cu deformari ale dintilor si maxilarelor
  • sforait
  • apnee de somn
  • modificari ale vorbirii
  • depresie, anxietate
  • palpitatii, tahicardii
  • otite seroase, sero-mucoase, mastoiditesinuzite, rinitelaringite, faringite, amigdalite
  • agravarea astmului bronsic

Rezolvarea doar a uneia din componente (piramida sau septul) nu rezolva toate problemele legate de insuficienta respiratorie cronica. De aceea tehnicile se combina si se fac in acelasi timp.

Tehnica poate fi una inchisa sau deschisa.

Tehnica inchisa reprezinta modelarea formei  nasului si septului fara a se efectua incizii vizibile din exterior. Toate inciziile sunt facute prin interiorul nasului, pe suprafata lui neexistand nici o cicatrice.

Prin aceste incizii interioare chirurgul ridica pielea nasului remodeland structura osteo-cartilaginoasa.

Avantajele acestei metode sunt:

  • timpul mai scurt al interventiei,
  • lipsa cicatricilor in exterior
  • mai putina umflare a varfului nasului

Dezavantaj: varful nasului este mai greu abordabil prin aceasta tehnica.

Indicatii: deformari minore ale piramidei osoase (cocoase osteo-cartilaginoase, forma in sa a dorsumului nazal)

Tehnica deschisa reprezinta modelarea septului si formei nasului prin efectuarea unei incizii vizibile la nivel inferior columelar (la baza nasului) continuata la cativa mm in interiorul aripii nazale. Incizia de la baza columelei se vindeca de cele mai mule ori printr-o cicatrice aproape imperceptibila, restul inciziilor fiind in interiorul cavitatii nazale deci invizibile.

Avantajele acestei metode sunt:

  • chirurgul are o vedere mai buna asupra campului operator
  • structurile nasului sunt mult mai vizibile
  • diagnostic intraoperativ mai precis
  • distorsuni mai mici ale structurilor nazale
  • ideal pentru deformarile complexe ale nasului si varfului nazal
  • pot fi inserate cu mult mai multa precizie grafturi corectoare

Dezavantaje:

  • timpul mai lung chirurgical
  • prezenta unei mici cicatrici la baza columelei